Într-adevăr, e posibil

soldat

Şedeam cu un bătrân de peste optzeci de ani pe nişte stânci într-un ţinut muntos din America. Amintirile îl făceau să spună:

„A fost în timpul războiului civil; eu eram acolo jos.“ A arătat cu degetul acel loc. „Acolo au fost întinse sute de corturi în care erau adăpostiţi soldaţii noştri. A izbucnit o boală periculoasă, molipsitoare. Mulţi soldaţi au fost seceraţi de moarte. Situaţia s-a înrăutăţit aşa de mult, încât a trebuit să ne mutăm cu unele corturi mai jos în vale, pentru a adăposti pe cei bolnavi separat de cei sănătoşi. Am încercat astfel să ocrotim pe cât era posibil pe soldaţii sănătoşi. Eu eram sergent şi responsabil pentru corturile în care zăceau bolnavii.

Într-o noapte,

în timp ce făceam de pază, m-am oprit în faţa unui pat. În el zăcea un soldat tânăr care era foarte bolnav. Nu avea mai mult de şaptesprezece ani. Băiatul m-a privit cu o privire mişcătoare şi mi-a zis: «Domnule sergent, cred că voi muri. Eu nu sunt creştin. N-am primit niciodată o educaţie creştină. N-am fost niciodată la biserică. Numai o singură dată am fost cu un prieten la o şcoală duminicală. Învăţătoarea părea să fie o femeie bună».“

 

„«Învăţătoarea ne-a citit ceva din Biblie despre un om, care cred că se numea Nicodim», continuă tânărul soldat. «În orice caz îmi amintesc că acest Nicodim a venit noaptea la Isus, iar Isus i-a spus că trebuie să se nască din nou. Învăţătoarea ne-a explicat că toţi oamenii trebuie să se nască din nou pentru a ajunge în cer. Eu nu m-am născut din nou, iar, aşa cum sunt, nu vreau să mor. Vreţi să-l aduceţi pe preotul militar, ca să-mi spună cum pot să mă nasc din nou?»“

Bătrânul a recunoscut că atunci tăgăduia tot ce era dumnezeiesc. Apoi a continuat:

„Atunci i-am răspuns băiatului: «Tu n-ai nevoie de un preot militar. Fii liniştit şi nu-ţi fă griji, se vor rezolva toate». Mi-am făcut runda şi peste o oră am trecut din nou pe la patul tânărului soldat. El m-a privit cu nişte ochi trişti şi mi-a spus: «Domnule sergent, dacă nu vreţi să-l aduceţi pe preotul militar, aduceţi-l măcar pe

medic, altfel mă sufoc!». – «Bine, îl voi aduce pe medic», i-am spus. Medicul a venit şi i-a alinat puţin durerile. Ştiam că băiatul va muri în curând. El mi-a mulţumit pentru bunăvoinţa mea.“

„M-am îndepărtat de patul tânărului soldat şi după o oră l-am vizitat din nou aşteptând să-l găsesc mort. Dar el se lupta încă pentru viaţă. Ochii lui erau deschişi. M-a privit şi a spus: «Nu mă mai vindecă nimic, domnule sergent, trebuie să mor şi eu nu sunt născut din nou. Fie că credeţi sau nu, nu vreţi totuşi să-l căutaţi pe preotul militar, pentru ca să-mi spună cum pot să mă nasc din nou?». Vedeam cât de neajutorat stătea în pragul morţii. «Desigur, îl voi aduce», i-am promis tânărului.

M-am îndepărtat câţiva paşi, dar, amintindu-mi de ceva, m-am întors şi m-am dus la patul soldatului. «Băiete, nu mă mai duc la preotul militar! Îţi spun eu însumi ce trebuie făcut. Eu nu ştiu dacă există Dumnezeu. Nu ştiu dacă există cer şi iad. Nu ştiu nimic. Dar totuşi ştiu ceva: mama mea era o femeie bună, iar dacă există Dumnezeu, atunci ea Îl cunoştea. Dacă există un cer, atunci ea este acum acolo. Vreau să-ţi spun ce-mi povestea mama. Poţi încerca să vezi dacă e posibil. Te învăţ acum un verset din Biblie. Acest verset sună aşa: ‹Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică›».“

„Spunând acel verset, i-am cerut tânărului să-l repete după mine. Eu am început, iar el mă urma cu voce slabă şi tremurândă. Am vrut să-l învăţ pe tânărul soldat încă un verset, dar el a închis ochii, a împreunat mâinile pe piept şi a şoptit: «Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea… că a dat pe singurul Lui Fiu… pentru ca oricine, oricine… oricine crede în El… crede în El… crede în El». A făcut o pauză şi cu o voce clară a continuat: «Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, domnule sergent, e posibil! Eu cred în El. Nu voi merge în pierzare. Am viaţa veşnică. Sunt născut din nou! Mama dumneavoastră avea dreptate. De ce nu încercaţi şi dumneavoastră? Faceţi ceea ce v-a spus mama dumneavoastră! Într-adevăr, e posibil, domnule sergent. Acum vă mai rog ceva: luaţi un ultim salut din partea mea pentru mama mea şi spuneţi-i ce mi-aţi spus mie! Spuneţi-i că fiul ei muribund a mărturisit: E posibil!». M-am aplecat şi l-am îmbrăţişat. Când şi-a dat ultima suflare, a spus: «E posibil!»“.

Bătrânul şi-a şters lacrimile de pe faţa lui zbârcită: „Tânărul avea dreptate: într-adevăr, e posibil“.

Da, cititorule, e posibil ca şi tu să devii un om nou prin credinţa în Mântuitorul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s