În lacul înghețat

100_9814

Locuiam la marginea unui lac mare. Într-o seară rece de iarnă a trebuit să merg încă o dată de urgență la celălalt mal. Am urcat în barca mea mică cu pânze. Pentru că era furtună, am ajuns cu barca în doar câteva clipe în mijlocul lacului. Ca în zbor treceam peste apă.

Deodată un pocnet puternic în pânză! Un vânt puternic apăsă pânza în câteva secunde pe suprafața apei, barca se înclină într-o parte și eu am căzut în apa rece ca gheața.

Eram un înotător foarte bun, de aceea mi-am adunat toată puterea și am înotat cât mai repede spre mal. Speram să ajung la debarcaderul din fața casei mele înainte ca apa rece să-mi paralizeze mădularele. Deja când am căzut în apă, am observat că se forma gheață. Tot mereu mă izbeam de bucăți de gheață când înotam.

Dar mi-am dat seama că îmi pierdusem orientarea. Unde se afla casa mea? Unde era salvarea? O groază rece mă scutură, o groază paralizantă îmi luă curajul. Să fie acesta sfârșitul meu? De-abia mai puteam respira. Desigur, mergeam într-o direcție greșită – sau chiar în cerc!

Acesta era glasul fiicei mele mici! Desigur, stătea în ușa caseiși se uita după mine.

„O, Doamne“, m-am rugat eu, „fă ca să mai strige o dată, atunci aș putea găsi iarăși direcția! Încă un strigăt, și aș fi salvat!“.

Și atunci răsună peste lac încă

o dată tare și clar: „Tată!“. După câteva minute am fost la mal în siguranță!

Și noi trebuie să fim indicatoare spre cer. Să nu obosim, să nu contenim niciodată să strigăm, chiar dacă nu vine niciun răspuns!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s