Două portrete

portret-de-copil1353152640Un pictor italian a căutat multă vreme un model după care să picteze o față de înger. Într-o zi, mergând pe o stradă lăturalnică, zări un copil drăguț cu păr bălai, cu o privire blândă și de o drăgălășenie neobișnuită. „Iată modelul“, și-a zis pictorul și merse să vorbească cu părinții. Aceștia consimțiră bucuroși să-l picteze. Când portretul a fost terminat, pictorul îl așeză în biroul său. Toți cei ce veneau acolo, admirau fața de înger de o frumusețe rară.

După mai mulți ani, pictorul s-a gândit că frumusețea îngerului ar fi și mai izbitoare dacă ar așeza alături un alt portret, care să insufle groaza. Astfel, unul ar reprezenta un înger, simbol al binelui, iar altul ar reprezenta pe diavolul, întruchiparea răului. A căutat mulți ani, dar nu a găsit ceea ce dorea el. Vizitând o închisoare, în altă țară, în căutarea modelului dorit, ochiul său de artist a fost izbit de groaznica înfățișare a unui tânăr. Era modelul pe care îl căuta. O răutate cruntă era împietrită pe fața sa, o privire de fiară se vedea în ochii săi și brazde adânci, ca urme ale păcatului, schimonoseau fața sa. Numaidecât își scoase caietul și-i ceru voie să-i schițeze portretul.
După ce termină schița, aflând că era italian, întrebă din ce familie se trage. Mare i-a fost mirarea când

află că tânărul din închisoare era tocmai fostul copil cu fața de înger. Dacă erau puse alături cele două portrete, nu puteai crede că reprezintă pe aceeași persoană. Părinții nu l-au îndrumat pe copilul lor pe calea credinței. Astfel, tânărul s-a prăbușit în păcate, care i-au schimonosit fața, i-au ruinat viața și i-au pierdut sufletul.

Păcatul dezumanizează pe om, îl face din chip de înger în chip de diavol. Ce îngrozitor! Cineva a mărturisit că: „Adversarii credinței creștine au învățat o religie care nu predică mila și îngăduința, blândețea și omenia, ci o religie care predică omului: «Ești fiară! Ghearele tale și colții tăi sunt deșteptăciunea și șiretenia, fii perfid, crud și neiertător cu semenii tăi. Nu te uita o clipă spre cer, aici jos pe pământ uită-te cu ochii în patru, ca și cum ai avea patru picioare, aici pe pământ se isprăvește totul pentru tine. Ești fiară, fii fiară! Fiarele n-au biserică, fiarele nu se închină, fiarele nu au Dumnezeu»“.

Să luăm seama la acestea și să tragem învățături folositoare pentru viața noastră și a copiilor noștri!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s