Atotputernicia lui Dumnezeu

marea rosieUn băiat stătea pe o bancă într-un parc cu Biblia deschisă și Îl lăuda pe Dumnezeu cu voce tare. Un tânăr, care de curând terminase ceva studii universitare, trecu pe acolo. Simțindu-se plin de înțelepciune și fiind foarte dispus să-și arate cuiva cunoștințele, se opri și îl întrebă pe băiețel care era sursa acelei bucurii nestăpânite. Băiatul, plin de entuziasm, zise: „Domnule, nu cred că aveți idee ce poate Dumnezeu să facă. Tocmai am citit că a despărțit Marea Roșie în două și a oprit valurile, ca să lase poporul Israel să treacă pe uscat prin mijlocul mării“.

Tânărul zâmbi cu subînțeles și

se așeză pe bancă lângă băiat, ca să-i explice „realitatea“ miracolelor din Biblie. „Lucrurile acestea se explică ușor“, zise tânărul. „Învățații moderni ne spun că Marea Roșie n-a fost mai adâncă de 30 de centimetri în porțiunea respectivă, așa că n-a fost nicio problemă pentru israeliți să treacă pe acolo“.

Fața băiatului deveni gânditoare. Privi când la acel tânăr, când la Biblia pe care o ținea pe genunchi. Tânărul, mândru de înțelepciunea lui, zâmbi băiatului și se ridică să plece. Dar nu apucă să facă decât doi, trei pași, când din nou băiatul începu să-L laude pe Dumnezeu. Tânărul se întoarse să-l întrebe pe băiat ce s-a întâmplat. „Imaginați-vă cât de atotputernic este Dumnezeu, încât a reușit să înece toată armata Egiptului într-o apă adâncă doar de 30 de centimetri!“

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s