Aceasă pagină am creat-o pentru a lăsa ilustraţiile voastre prin intermediul comentariilor. Vă mulţumesc pentru contribuţia la dezvoltarea acestui blog.
..un om care iesise la pensie.era din ce in ce mai nelinistit.pensia intarzaia sa vina.cum de obicei se intampla,trece ceva timp pana se primeste prima pensie..desi avea de la cine sa se imprumute,copii cu stare,clienti fideli..nu o facuse..din dorinta de a nu deranja..ajuns la capatul rabdarii..isi puse capat zilelor..si chiar urmatoarea zi..postasul venea cu pensia ..
-morala….cand simti ca nu mai poti.sa sti ca mai ai putin..si vei invinge..
chis mircea, iti multumesc deasemenea si pentru aceasta ilustratie….si sper ca va fi de folos pentru multi dintre frati nostri de credinta care au nevoie de ele sa le foloseasca in Biserici pentru a explica cat mai clar Cuvantul Lui Dumnezeu. Si daca o sa mai auzi altele noi nu ezita sa le impartasesti si fratilor tai. Noi iti multumim si dormi ca Domnul sa iti rasplateasca timpul pe care „l-ai pierdut” sa ne scri aceasta ilustratie. Dumnezeu sa te binecuvinteze in fiecare zi!
Domnul Isus a folosit multe „istorioare” ( sau pilde) pentru a le prezenta oamenilor Evanghelia intr-un mod foarte acesibil si usor de inteles. Dumnezeu sa ne ajute sa invatam si din „istorioarele” sau intamplarile altora ….Fi binecuvantat!
Un cuplu de tineri spanioli au cumparat cu bani pe care ii economisise actiuni la o banca. Dar din cauza crizei financiare (despre care toti am auzit si de care am fost afectati) au scazut actiunile ajungand la valoarea de 0 €. Acest cuplu vazand ca economiile lor s-au dus pe apa sambetei au considerat ca nu mai au de ce sa mai traiasca si s-au sinucis. (Din pacate aceasta isorioara este adevarata si sa intamplat chiar anul acesta)
Asta sa intamplat pentru ca viata lor era bani, cand bani s-au dus si viata lor sa dus. Daca viata ta este legata de lucrurile pamantesti, cand acel lucru se duce, se duce si viata ta. Nu va legati inima de lucrurile pamantesti care sunt pieritoare leagati-va inima de Domnul Isus Hristos ca sa aveti viata vesnica. Puneti-va increderea in El si El se va ingriji de voi
Nu Juca Teatru. Pentru un ucenic al Domnului Isus , în aceasta lume moderna nu-i o viata usoara. Ca urmasi ai Domnului nostru, trebuie sa fim gata sa platim orice pret , pentru a face ce este bine în fiecare aspect al vietii. Nu poti fi crestin cu program redus. A fi un urmas al Domnului, aceasta implica viata întreaga !
Maxie Dunman , a prezentat experienta unui om de afaceri american, care a calatorit pîna în Europa pentru a vedea piesa de teatru: „Patimile lui Hristos” Ajuns la acest spectacol, omul de afaceri a avut oportunitatea de a-l întîlni personal chiar pe Anton Lany , actorul ce interpreta rolul Domnului Isus. Observînd pe scena crucea care era folosita în actul rastignirii , omul de afaceri i-a cerut sotiei sa-i faca o poza în timp ce el avea sa poarte crucea. Cînd acesta s-a plecat sa ridice crucea pe umar, si a înmînat aparatul de fotografiat sotiei sale, si-a dat sema ca acea cruce era din lemn masiv si a trebuit sa depuna un efort deosebit sa o ridice de la podea.
Surprins de greutatea crucii , acesta i-a spus actorului : „ tu porti o cruce asa de grea la fiecare spectacol „? Credeam ca este scobita în interior si e numai o fictiune, nicidecum o cruce reala !
Actorul s-a uitat tinta spre el si i-a raspuns : „Oameni din toata lumea vin aici în Bavaria sa urmareasca aceasta piesa de teatru si scena rastignirii pe care o interpretez; cum as putea sa-i însel fara s traiesc o experienta reala ? N-as putea sa interpretez actul rastignirii daca n-as simti cu adevarat greutatea crucii” !
Multi crestini atunci cînd trebuie sa-si poarte crucea, joaca teatru . Ucenicii Domnului Isus însa îsi poarta crucea în orice vreme fiind gata sa plateasca orice pret.
Foarte frumoasa ilustratie in care gasim mult adevar….Dumnezeu sa ne ajute pe fiecare sa nu ” mimam ” viata de crestin ci sa o traim cu adevarat. Doamne ajuta-ne la aceasta.
Dumnezeu sa te binecuvinteze frate pentru ca ne-ai impartasit aceasta ilustratie atat de necesara pentru mine si pentru fiecare crestin.
Dragostea: motivatia slujirii.
Papa Ioan al –XXIII- lea a afost ales pentru a ocupa scaunul papal, la vîrsta de 77 de ani. Toti se asteptau ca el sa fie un papa de tranzitie. Numirea lui a fost de fapt un compromis al cardinalilor care cautau un candidat mai potrivit pentru a fi ales în aceasta pozitie de conducator al Bisericii. Nimeni nu se astepta ca acest om înaintat în vîrsta sa mai poata face ceva pentru Biserica aflata în declin.
Toti credeau ca el nu va mai trai mult si un alt papa va aduce aceasta schimbare. De fapt aceasta s-a si întîmplat. Papa Ioan al XXIII-lea a murit în anul 1963, la numai 5 ani dupa ce a fost numit în aceasta slujire.
Cu toate acestea , el a fost considerat a fi unul dintre cei mai influenti papi ai secolului trecut. El a reusit sa concvoace al doilea Consiliu al Vaticanului, care a reorganizat si revitalizat viata Bisericii Catolice în lumea întreaga.
La acest Consiliu , el a chemat pe toti credinciosii catolici la pace si unitate. Cînd oamenii sunt influentati de dragostea lui Hristos, spunea el; numai atunci experimenteaza adevarata unitate. Atunci nevoile , suferintele si bucuriile celorlalti, sunt si ale noastre. El a reusit sa transmita acest simtamînt al grijei pentru aproapele , lumii întregi. Împlinind nevoile aproapelui Biserica a trait o înviorare si revitalizare deosebita pentru ca membrii ei nu mai erau concentrati spre propriile nevoi, ci spre cele ale semenilor. Numai dragostea ne ajuta sa privim spre semeni , sa-i întelegem si sa-i slujim ca pe noi însine.
CARE E MOTIVAŢIA INIMII TALE? -“Toate faptele sunt cântărite de El” (1 Samuel 2:3)-
Se spune că atunci când cineva a bătut la uşa ei, o doamnă a deschis şi a văzut un bărbat cu o expresie tristă pe faţă. “Mă scuzaţi că vă deranjez”, a spus el, “strâng fonduri pentru o familie nefericită din cartier. Soţul nu are serviciu, copiii sunt flămânzi, utilităţile vor fi tăiate curând şi mai rău, urmează să fie daţi afară din apartament dacă nu-şi plătesc chiria până după-masâ”. Foarte preocupată, femeia a spus: “Voi ajuta bucuroasă. Dar cine sunteţi?” El a răspuns: “Sunt proprietarul”. În mod clar acest om era mai preocupat de propriile lui interese decât de ale altora. Ceea ce făcea el nu era ilegal, dar era greşit. Sub masca slujirii, el se slujea pe sine. Care este motivaţia inimii tale?
Fariseii se rugau, posteau şi dădeau bani săracilor, dar le făceau ca să-i impresioneze pe alţii, Aşa că Domnul Isus a spus în Predica de pe Munte: “Luaţi seama să nu vă îndepliniţi neprihănirea voastră înaintea oamenilor, ca să fiţi văzuţi de ei; altminteri, nu veţi avea răsplată de la Tatăl vostru care este în ceruri … Când vă rugaţi, să nu fiţi ca făţarnicii, cărora le place să se roage stând în picioare în sinagogi şi la colţurile uliţelor, ca să fie văzuţi de oameni” ( Matei 6: 1-5). Apoi Isus a zis: “să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri” (Matei 5:16). Trebuie să-L faci pe Dumnezeu să arate bine – nu pe tine. Verifică-ţi motivaţia inimii; faci cumva un lucru bun dintr-o motivaţie greşită? “Căci Domnul este un Dumnezeu care ştie totul, şi toate faptele sunt cântărite de El”.
CE SUNTEM NOI???? Pantofi sau Cravata!!!!!
Doi pantofi mergand pe strada
Incaltati de-al lor stapan
Prin noroaie si zapada
Nu puteau nici cum sa vada
Ce e rau si ce e bun
Cum erau pantofi din fire
S-au mahnit fara temei
Pe cravata cea subtire
Ca sta pusa-n marire
Si ca nu era ca ei
Si isi zisera-ntr-o doara:
“Nici ca mai putem rabda
De cu zori si pana-n seara
Tragem greul sub povara
Si murdari, e bine-asa?
Iar “cucoana”, nu ne place
Sta ca un protop la gat
De lucrat, nimic nu face
Toata ziua tace, tace
Si se plimba, doar atat!”
Dar stapanul lua cuvantul:
“Ce atat necaz si of?
Voi aveti ca sort pamantul
Iar pe ea o bate vantul
Ca-i cravata, nu pantof”
Morala:
Unii cred ca au dreptate
Clevetind pe cel sus-pus
Dar sa stiti ca peste toate
E Stapanul ce socoate
Chiar asa precum a spus:
“Ce atat necaz si of
Voi aveti ca sort pamantul
Iar pe ea o bate vantul
Ca-i cravata, nu-i pantof”
Voi pastrati o pace sfanta
Intre voi c-asa-i frumos
Starea voastra nu Ma-ncanta
Iar pe cel ce se framanta
Am sa-l judec Eu – Hristos.
ioan 3;16 Ii multumesc Domnului si tie pentru toate ilustratiile pe care le-ai impartasit cu mine si cu toti cititorii acestu blog. Sunt foarte interesante si pline de invatatura. Dumnezeu sa te binecuvinteze. Azi am publicat prima ilustratie . in viitoarele sambete vor aparea si celelalte puse pe blog. Acum eu vreau sa gasesc sa public cate o ilustratie in fiecare sambata . Sper sa gasesc. Pana la momentul actual am programat cate o ilustratie crestina pentru fiecare prima sambata din luna pana la sfarsitul anului 2014…ele sunt programate si se vor publica. Acum doresc, daca Domnul ma va ajuta sa public cate o ilustratie in fiecare sambata. Eu mai am unele scrise pe care le-am auzit in anumite predici…si sper sa mai fac rost si de altele.
Oricum va multumesc mult pentru toate ilustratiile si DUmnezeusa va binecuvinteze pentru ca ni le-ati impartasit .
Fii atent si ascultator la cuvint…. Un tip s-a pierdut prin desert si mergea în ratacire pentru circa 2 saptamâni. Într-o zi fierbinte, el vede casa unui misionar. Obosit si slabit, se târaste pâna la casa si se prabuseste pe prag. Misionarul îl gaseste, îl duce în casa, si se îngrijeste de el ca sa-si recapete sanatatea. Simtindu-se mai bine, omul îi cere misionarului sa-i dea directii cum sa ajunga spre cel mai apropiat oras. În drum spre iesire, el vede un cal. Merge înapoi în casa si îi cere misionarului, „Mi-ati putea împrumuta calul dumneavoastra si vi-l dau înapoi când ajung în oras?”
Misionarul spune, „Sigur, dar e ceva special cu privire la acest cal. Trebuie sa-i spuni ‚Slava Domnului’ ca sa-l faci sa mearga si ‚Amin’ ca sa-l faci sa se opreasca”.
Fara sa acorde prea multa atentie la ceea ce i-a spus acesta, omul spune, „Sigur, e în regula”. Asa ca se urca pe cal si spune, „Slava Domnului”, si calul începe sa mearga. Apoi spune „Slava Domnului, slava Domnului”; si calul începe sa mearga la trap. Simtindu-se destul de brav, omul spune, „Slava Domnului, slava Domnului, slava Domnului, slava Domnului, slava Domnului” si calul o ia din loc cu repeziciune.
Curând omul vede ca se apropia de o prapastie si încerca sa faca tot ce-i statea în puteri ca sa opreasca calul. „Ho, stop, brrrrr!!!!” În final îsi aminteste, „Amin!!!”
Calul se opreste la vreo 10 cm de marginea prapastiei. Omul se lasa în spate pe sa si spune usurat, „Slava Domnului”.
„Tot aşa şi voi, tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni. Şi toţi în legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu smerenie. Căci «Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har.»” 1 Petru 5.5
Câţiva călători treceau cu autoturismul pe un drum prăfuit în America Centrală, drum care ducea la nesfârşitele lanuri de porumb. Au întâlnit în această singurătate un cal bătrân care mergea pe marginea drumului cu două coşuri de porumb în spate. Călătorii se mirară de acest lucru, dar mai mare le-a fost mirarea când întâlniră imediat după aceea un mânz. Acesta alerga în urma calului bătrân. Mai departe călătorii au zărit ţăranul care culegea porumb. Cu siguranţă, trebuia să fie o legătură între ţăran şi cei doi cai. Călătorii l-au întrebat pe ţăran şi au primit următorul răspuns: „Calul bătrân e încărcat cu porumb şi merge acasă unde soţia mea goleşte coşurile şi calul e trimis din nou înapoi. Mânzul aparţine calului bătrân şi îl urmează totdeauna. El nu poate duce coşuri grele, dar trebuie să înveţe drumul, pentru ca mai târziu să facă el această lucrare.”
Foloseşte ca tânăr creştin orice ocazie de a învăţa de la credincioşii vârstnici, cu mai multă experienţă! Întotdeauna un tânăr poate fi plin de elan, dar fără experienţa celui vârstnic, se pot face multe greşeli.
NU LASA FOCUL SA SE STINGA…. În jurul anilor 1770-1780, un om din Carolina de Nord, numit John Morris si-a construit o casa în Rutherfordton. Folosind doua pietre de cremene, el si-a aprins un foc în semineu. Impresionat de felul cum focul a înviorat atmosfera casei, Moris a hotarît sa pastreze acel foc sa arda continu. De aceea cu o deosebita atentie, s-a îngrijit ca focul sa nu se stinga niciodata.
Mai mult decît atît ; atunci cînd a construit o casa noua pentru fiul sau, a luat un carbune din focul din semineul casei sale si a aprins focul si-n noua casa. Mîndri de aceasta realizare, membrii familiei Morris , au hotarît sa pastreze focul aprins din generatie în generatie, în onoarea tatalui si-a bunicului lor.
În anul 1920, din întreaga familie Morris, a mai ramas un singur urmas direct, ce era stra –stra- stra-nepot a lui John Morris, numit William Morris. Acesta era în vîrsta de aproape 80 de ani, nu se casatorise si nici nu avea nici un urmas.
Prin multe încercari William a dorit sa-i determine pe cei ce-i erau rude mai îndepartate sa pastreze traditia familiei si sa nu lase focul sa se stinga . Dar niciunul dintre acestia n-au fost gata sa preia acest angajament. Auzind de framîntarea batrînului, un vecin de-al acestuia l-a vizitat si s-a angajat ca sa pastreze focul sa arda si în generatiile urmatoare.
În anul 1948, la moartea lui William Morris, trecuse deja mai mult de 170 de ani de cînd focul a fost aprins si-a ars continu.
În aceasta vreme si noi suntem chemati sa pastram aprins un foc care a început sa arda cu mai mult de 2000 de ani în urma. Au trecut razboaie, revolutii, iar pe scena lumii au venit si au trecut curente filozofice si miscari religioase ;dar flacara aprinsa de Hristos, nu s-a stins. Aceasta lumina a stralucit continu în întuneric. Acum este rândul tau sa îngrijesti ca aceasta flacara sa nu se stinga. Îti vei împlini aceasta slujire ?
DUMNEZEU NU TE LASA SINGUR…. Dupa o mare victorie obtinuta pe Carmel, profetul Ilie a ajuns sa traiasca o adînca stare de depresie. Dupa cum arata relatarea biblica,la muntele Carmel ,Ilie i-a provocat pe proorocii lui Baal la o demonstratie. El a propus ca Dumnezeul care va raspunde trimitînd foc din cer si va mistui jertfa pregatita, acela va fi adevaratul Dumnezeu iar slujitorii lui vor fi considerati adevaratii profeti.
Preotii lui Baal s-au trudit toata ziua, fara a primi nici un raspuns . Au ajuns asa de frustrati încît au început sa-si faca semne în trup taindu-se cu sabii.Dar chiar si atunci cînd sîngele se scurgea siroaie pe trupurile lor, Baal nu le-a dat nici un raspuns.
În vremea în care se aducea jertfa de seara , Ilie a zidit un altar , a sapat un sant în jurul lui si a varsat peste jertfa pregatita 12 vedre de apa. Dupa aceea s-a rugat si a cerut lui Dumnezeu sa trimita foc din cer . Dumnezeu l-a ascultat; si focul care s-a coborît din cer nu numai ca a mistuit jertfa, dar a supt si apa care era în sant. Toti cei prezenti au fost convinsi ca Domnul este Adevaratul Dumnezeu. Dupa aceasta minune, multimea prezenta s-a ridicat cu un singur gînd omorînd pe toti proorocii lui Baal.
Auzind de ceea ce s-a întîmplat acelor prooroci ,sotia împaratului Ahab, Izabela, ce era o fidela închinatoare la Baal, s-a aprins de mînie împotriva lui Ilie.Ea a ordonat arestarea si condamnarea profetului la moarte. Înfricosat de acest ordin, Ilie a cazut paralizat de teama. A parasit muntele si a mers cale de o zi în pustie ca sa se ascunda. Acolo s-a asezat sub un ienupar si dorea sa moara, considerîndu-se învins.
A uitat asa de repede minunea prin care Dumnezeu a coborît foc din cer dovedindu-si puterea si autoritatea. Acum credea ca a ramas singur si fara nici o sansa de scapare din mîinile Izabelei. A trecut asa derepede de la extaz, la disperare !
Nu cumva si trairile inimii tale urmeaza acelasi parcurs ? Îndiferent de situatia în care te afli , Dumnezeu nu te lasa singur. Chiar si atunci cînd ti se pare ca nu mai ai pe nimeni , El este prezent dînd vietii tale smnifiatie si scop , pentru care merita sa traiesti.
Struţul, găina şi vulturul
Preot IOSIF TRIFA, din 600 ISTORIOARE RELIGIOASE
Trei păsări zburătoare: struţul, găina, vulturul; dar câtă deosebire este în zborul lor!
Struţul are aripi, dar nu zboară niciodată cu ele pe sus. Le foloseşte numai ca să-şi asprească mersul.
Găina zboară şi ea, dar numai din când în când; şi numai zboruri mici şi scurte. Zboară peste garduri.
Pe când vulturul zboară veşnic la înălţime. Îi place înălţimea cerului. Cu aripile se ridică mereu spre înălţimile cerului.
Aşa sunt şi rugăciunile oamenilor. Sunt oameni, în chipul struţului, care nu folosesc niciodată aripile rugăciunii. Au „aripi“, dar nu „zboară“. Cu aripile rugăciunii nu se ridică niciodată spre cer, spre Dumnezeu. Nu cunosc măreţia desprinderii noastre de pământ prin zborul rugă- ciunii.
Sunt apoi alţii, în chipul găinii, care folosesc din când în când „aripile“ rugăciunii. Fac însă numai „zboruri“ mici şi scurte. Se roagă fără să se desprindă prea mult de „pământ“. Se roagă din obicei, fără să se ridice din lume, fără să iasă din lume.
Cei care se roagă cu adevărat sunt în chipul vulturului. Se roagă cu putere. Când îşi desfac „aripile“, se desprind cu totul de pământ şi se ridică în slăvile cereşti. Le place – ca şi vulturului – măreţia înălţării spre cele cereşti. Cu aripile rugăciunii ies mereu din lume şi se ridică în slăvile unde lumea şi pământul nu ne mai pot urmări.
Aşa te rogi tu? Cum te rogi tu?
Mai săptămânile trecute, o doamnă din Bucureşti, din „cea mai bună familie“, şi-a pus capăt vieţii.
În cea mai bună familie era neînţelgere şi nefericire. Raportul poliţiei spunea că lângă moartă s-a aflat revolverul cu care îşi trăsese un glonţ în cap şi patruzeci de chei: cheile de la toate încăperile caselor.
Lipsea însă o cheie, pe care, dacă ar fi avut-o sinucigaşa, n-ar fi apucat calea lui Iuda: lipsea cheia credinţei în Dumnezeu. Dacă ar fi citit în Biblie, ar fi aflat această cheie, pentru că Biblia este o Carte plină de chei sufleteşti, care se potrivesc la orice împrejurări grele din viaţă. Nu este nici o stare sufletească pentru care să nu găseşti în Biblie o cheie potrivită, care îţi aduce mângâiere, întărire şi scăpare. De ar fi avut cheia aceasta, n-ar fi apucat calea pierzării; şi, desigur, nu devenea un „iad“ nici casa în care n-a mai putut sta. Ce folos de chei şi averi dacă nu-i credinţă în Dumnezeu?!
Cică un călugăr, răzbit odată de foame, căuta cum ar putea să mănânce ceva, în afară de timpul rânduit de mănăstire.
„Ştiu ce voi face – îşi zise el după o vreme. Căuta-voi pe unde se ouă găinile mănăstirii şi voi lua câteva ouă!“
Zis şi făcut.
Dar, după ce aduse ouăle în chilie, un alt necaz: cum era să fiarbă aceste ouă? Căci la bucătărie nu cuteza a se duce cu ele.
„Ştiu ce voi face! – îşi zise călugărul, judecând înde-lung. Lua-voi o lumânare, o voi aprinde şi voi «frige» oul, învârtindu-l la flacăra lumânării.“
Zis şi făcut.
Dar, tocmai pe când „frigea“ oul, dădu buzna peste el stareţul mănăstirii.
– Ce te-ai apucat să faci, fiule? Vai de mine! Ai furat ouă şi te-ai apucat să le fierbi cu lumânarea!
– Iartă-mă, preacuvioase stareţe! – suspină călugărul. Diavolul m-a îndemnat să fac aşa ceva.
Dar, în clipa aceea, apăru diavolul, răspunzând indignat:
– Nu-i adevărat, cuvioase stareţe!… Eu nu l-am îndemnat să facă acest lucru… Mie nici prin gând nu mi-a trecut că ar putea cineva fierbe ouă cu lumânarea… Nu aruncaţi toate în cârca mea!
Şi diavolul se făcu nevăzut.
Într-o carte veche am citit această istorioară. Iar învăţătura din ea e aceasta: diavolul a lăsat în lume şi în suflete sămânţa răului, dar, în iscodirea păcatului, omul de multe ori e mai drac decât dracul.
Cu câțiva ani în urmă, un grup de oameni de afaceri mergeau la o convenție regională de vânzări, în Chicago. Le promiseseră soțiilor că se vor întoarce acasă la timp pentru cina de vineri seară. În goana lor, cu biletele și servietele în mână, unul dintre ei a răsturnat din greșeală o masă pe care erau expuse mere. Acesteau s-au împrăștiat de jur împrejur. Fără să se oprească sau să se uite în urmă, ei au reușit să ajungă la timp la avion și să se îmbarce înainte de a se închide ușile.
Cu excepția unuia, care s-a oprit, a respirat profund, și-a ascultat simțămintele și i s-a făcut milă de fata al cărei stand de mere a fost răsturnat. Le-a spus tovarășilor săi să plece fără el, le-a făcut cu mâna și l-a rugat pe unul din ei să o sune pe soția lui când ajunge la destinație și să îi explice cauza întârzierii sale. Apoi sa întors la terminal, acolo unde merele erau împrăștiate pe jos.
Și a fost mulțumit de decizia luată.
Fata de șaisprezece ani era complet oarbă! Plângea încet, lacrimi de frustrare îi curgeau pe obraji, în timp ce neajutorată bâjbâia cautand merele imprastiate pe jos. Lumea trecea nepăsătoare: nimeni nu se oprea, nimănui nu-i păsa de necazul ei.
Omul de afaceri a îngenuncheat lângă ea, a strâns merele, le-a pus înapoi pe masă și a ajutat-o să aranjeze standul. În timpul acesta și-a dat seama că multe dintre mere fuseseră lovite și strivite, și pe acestea le-a pus într-un coș separat.
Când a terminat, a scos portofelul și i-a spus fetei:
-Poftim acești 40 de dolari pentru pagubele pe care ți le-am provocat. Ești OK?
Si ea, cu lacrimi in ochi, dadu din cap afirmativ… iar El a continuat:
-Imi pare rau si Sper că nu ți-am distrus complet ziua.
Si in timp ce omul de afaceri se îndepărta, adolescenta uimită l-a strigat:
-Domnule!
El s-a oprit și a privit în ochii ei orbi… iar ea a continuat:
-Sunteți Isus?
S-a oprit din mers, întrebător. S-a întors spre ea și a spus:
-Nu, nu sunt deloc ca Isus, El este bun, amabil, grijuliu, iubitor și nu ar fi răsturnat niciodată standul tău.
Fata a dat din cap si spuse:
-Vă întreb pentru că m-am rugat ca Isus să mă ajute să strâng merele. El v-a trimis pe dumneavoastră să mă ajutați, deci sunteți ca El – doar El știe cine e dispus să împlinească porunca Sa. Vă mulțumesc că ați ascultat chemarea Lui.
Omul de afaceri s-a îndreptat agale către avion, cu o întrebare care îl măcina pe dinăuntru: „Sunteți Isus?“
Vă confundă lumea cu Isus? Ar trebui, nu? Ar trebui să ne asemănăm atât de mult cu Isus, încât într-o lume oarbă la iubirea, viața și harul Lui, oamenii să nu vadă diferența dintre noi și El.
Dacă pretindem că Îl cunoaștem, ar trebui să trăim, să umblăm și să acționăm așa cum ar face-o El. A-L cunoaște pe El înseamnă mai mult decât a cita versete biblice și a merge la biserică. Înseamnă a trăi Cuvântul Sau în viața de zi cu zi.
Un orb cerşea într-un colţ de stradă. Mai mulţi trecători începură a-l compătimi că nu vedea lumea şi lumina.
– O, nu mă compătimiţi pe mine, răspunse orbul, voi sunteţi mai de compătimit decât mine!
– Cum aşa? întrebară trecătorii miraţi, strângându-se grămadă în jurul lui.
– Apoi, dragii mei, începu orbul, eu ascult ce vorbesc cei care trec pe lângă mine şi aud vorbe ca acestea: „Uite ce frumoasă-i aceea şi aceea!… Uite, tu, soro, ce urâtă-i aceea şi aceea, parcă-i mama pădurii!… Uite cât de rău îi stă pălăria!… Uite la nerodul acela şi acela!… Uite la neroada aceea şi aceea!…Uite pe acela şi acela cum mi-l scoate Iuda în drum!“. Şi aşa mai departe, ascult eu despre ce văd oamenii cu ochii lor. Auzind aceste vorbe mă înfior şi mă întreb: oare pentru asta le-a dat Bunul Dumnezeu vederea ochilor? Oare o astfel de vedere nu-i ea o orbie sufletească mai grozavă decât orbia mea cea trupească?
Voi sunteţi, dragii mei, mai de compătimit decât mine, pentru că voi vă mânjiţi şi vă murdăriţi neîncetat ochii cu fel de fel de privelişti păcătoase, pe când eu îmi păstrez vederea ochilor curată până în clipa în care Îl voi vedea pe Scumpul meu Mântuitor. Eu nu văd nimic până în clipa în care Îl voi vedea pe Domnul. Eu îmi cruţ vederea pentru El.
Trecătorii rămaseră ruşinaţi. Orbul le-a spus un adevăr usturător; un adevăr ce trebuie să usture şi pe mulţi, mulţi dintre creştinii de azi care îşi murdăresc ochii cu fel de fel de privelişti păcătoase.
ilustratiicrestine.wordpress.com 
incredere..
ApreciazăApreciază
..un om care iesise la pensie.era din ce in ce mai nelinistit.pensia intarzaia sa vina.cum de obicei se intampla,trece ceva timp pana se primeste prima pensie..desi avea de la cine sa se imprumute,copii cu stare,clienti fideli..nu o facuse..din dorinta de a nu deranja..ajuns la capatul rabdarii..isi puse capat zilelor..si chiar urmatoarea zi..postasul venea cu pensia ..
-morala….cand simti ca nu mai poti.sa sti ca mai ai putin..si vei invinge..
ApreciazăApreciază
chis mircea, iti multumesc deasemenea si pentru aceasta ilustratie….si sper ca va fi de folos pentru multi dintre frati nostri de credinta care au nevoie de ele sa le foloseasca in Biserici pentru a explica cat mai clar Cuvantul Lui Dumnezeu. Si daca o sa mai auzi altele noi nu ezita sa le impartasesti si fratilor tai. Noi iti multumim si dormi ca Domnul sa iti rasplateasca timpul pe care „l-ai pierdut” sa ne scri aceasta ilustratie. Dumnezeu sa te binecuvinteze in fiecare zi!
ApreciazăApreciază
da..de ce istorioare..?lucrurile pe care le intelegem..le acceptam mai usor..iar relatarea unei istorioare ajuta mult in intelegerea unui mesaj..
ApreciazăApreciază
Domnul Isus a folosit multe „istorioare” ( sau pilde) pentru a le prezenta oamenilor Evanghelia intr-un mod foarte acesibil si usor de inteles. Dumnezeu sa ne ajute sa invatam si din „istorioarele” sau intamplarile altora ….Fi binecuvantat!
ApreciazăApreciază
Pingback: 10 Povesti frumoase cu talc (ilustratii crestine) | Insula Ekklesia-un blog pentru tine(ri)
Va multumesc pentru toate ilustratile crestine doar cand le copiati ar fi bine si corectate putin gramatical si ortografic 🙂
O carte cu ilustratii cat si alte povesti frumoase puteti gasii aici
http://parereataconteaza1.wordpress.com/2013/03/27/10-povesti-frumoase-cu-talc-ilustratii-crestine/
Domnul sa va binecuvanteze pentru tot ceea ce faceti.
ApreciazăApreciază
Multumesc mult Angela pentrulinckul pe care l-ai lasat cu ilustratii. Sunt foarte interesante. Fi binecuvantata!
ApreciazăApreciază
Un cuplu de tineri spanioli au cumparat cu bani pe care ii economisise actiuni la o banca. Dar din cauza crizei financiare (despre care toti am auzit si de care am fost afectati) au scazut actiunile ajungand la valoarea de 0 €. Acest cuplu vazand ca economiile lor s-au dus pe apa sambetei au considerat ca nu mai au de ce sa mai traiasca si s-au sinucis. (Din pacate aceasta isorioara este adevarata si sa intamplat chiar anul acesta)
Asta sa intamplat pentru ca viata lor era bani, cand bani s-au dus si viata lor sa dus. Daca viata ta este legata de lucrurile pamantesti, cand acel lucru se duce, se duce si viata ta. Nu va legati inima de lucrurile pamantesti care sunt pieritoare leagati-va inima de Domnul Isus Hristos ca sa aveti viata vesnica. Puneti-va increderea in El si El se va ingriji de voi
ApreciazăApreciază
Titlul: Cand viata ta sunt banii
ApreciazăApreciază
Mersi Roxy pentru ilustratie …foarte interesanta dar in acelas timp si trista pentru ca acesta e adevarul de foarte multe ori….Mersi! GBU!
ApreciazăApreciază
Daaa….. in zilele noastre lumea este prea preocupata sa castige tot mai multi bani si uita sa traiasca….
ApreciazăApreciază
dsf
ApreciazăApreciază
Nu Juca Teatru. Pentru un ucenic al Domnului Isus , în aceasta lume moderna nu-i o viata usoara. Ca urmasi ai Domnului nostru, trebuie sa fim gata sa platim orice pret , pentru a face ce este bine în fiecare aspect al vietii. Nu poti fi crestin cu program redus. A fi un urmas al Domnului, aceasta implica viata întreaga !
Maxie Dunman , a prezentat experienta unui om de afaceri american, care a calatorit pîna în Europa pentru a vedea piesa de teatru: „Patimile lui Hristos” Ajuns la acest spectacol, omul de afaceri a avut oportunitatea de a-l întîlni personal chiar pe Anton Lany , actorul ce interpreta rolul Domnului Isus. Observînd pe scena crucea care era folosita în actul rastignirii , omul de afaceri i-a cerut sotiei sa-i faca o poza în timp ce el avea sa poarte crucea. Cînd acesta s-a plecat sa ridice crucea pe umar, si a înmînat aparatul de fotografiat sotiei sale, si-a dat sema ca acea cruce era din lemn masiv si a trebuit sa depuna un efort deosebit sa o ridice de la podea.
Surprins de greutatea crucii , acesta i-a spus actorului : „ tu porti o cruce asa de grea la fiecare spectacol „? Credeam ca este scobita în interior si e numai o fictiune, nicidecum o cruce reala !
Actorul s-a uitat tinta spre el si i-a raspuns : „Oameni din toata lumea vin aici în Bavaria sa urmareasca aceasta piesa de teatru si scena rastignirii pe care o interpretez; cum as putea sa-i însel fara s traiesc o experienta reala ? N-as putea sa interpretez actul rastignirii daca n-as simti cu adevarat greutatea crucii” !
Multi crestini atunci cînd trebuie sa-si poarte crucea, joaca teatru . Ucenicii Domnului Isus însa îsi poarta crucea în orice vreme fiind gata sa plateasca orice pret.
ApreciazăApreciază
Foarte frumoasa ilustratie in care gasim mult adevar….Dumnezeu sa ne ajute pe fiecare sa nu ” mimam ” viata de crestin ci sa o traim cu adevarat. Doamne ajuta-ne la aceasta.
Dumnezeu sa te binecuvinteze frate pentru ca ne-ai impartasit aceasta ilustratie atat de necesara pentru mine si pentru fiecare crestin.
ApreciazăApreciază
Dragostea: motivatia slujirii.
Papa Ioan al –XXIII- lea a afost ales pentru a ocupa scaunul papal, la vîrsta de 77 de ani. Toti se asteptau ca el sa fie un papa de tranzitie. Numirea lui a fost de fapt un compromis al cardinalilor care cautau un candidat mai potrivit pentru a fi ales în aceasta pozitie de conducator al Bisericii. Nimeni nu se astepta ca acest om înaintat în vîrsta sa mai poata face ceva pentru Biserica aflata în declin.
Toti credeau ca el nu va mai trai mult si un alt papa va aduce aceasta schimbare. De fapt aceasta s-a si întîmplat. Papa Ioan al XXIII-lea a murit în anul 1963, la numai 5 ani dupa ce a fost numit în aceasta slujire.
Cu toate acestea , el a fost considerat a fi unul dintre cei mai influenti papi ai secolului trecut. El a reusit sa concvoace al doilea Consiliu al Vaticanului, care a reorganizat si revitalizat viata Bisericii Catolice în lumea întreaga.
La acest Consiliu , el a chemat pe toti credinciosii catolici la pace si unitate. Cînd oamenii sunt influentati de dragostea lui Hristos, spunea el; numai atunci experimenteaza adevarata unitate. Atunci nevoile , suferintele si bucuriile celorlalti, sunt si ale noastre. El a reusit sa transmita acest simtamînt al grijei pentru aproapele , lumii întregi. Împlinind nevoile aproapelui Biserica a trait o înviorare si revitalizare deosebita pentru ca membrii ei nu mai erau concentrati spre propriile nevoi, ci spre cele ale semenilor. Numai dragostea ne ajuta sa privim spre semeni , sa-i întelegem si sa-i slujim ca pe noi însine.
ApreciazăApreciază
CARE E MOTIVAŢIA INIMII TALE? -“Toate faptele sunt cântărite de El” (1 Samuel 2:3)-
Se spune că atunci când cineva a bătut la uşa ei, o doamnă a deschis şi a văzut un bărbat cu o expresie tristă pe faţă. “Mă scuzaţi că vă deranjez”, a spus el, “strâng fonduri pentru o familie nefericită din cartier. Soţul nu are serviciu, copiii sunt flămânzi, utilităţile vor fi tăiate curând şi mai rău, urmează să fie daţi afară din apartament dacă nu-şi plătesc chiria până după-masâ”. Foarte preocupată, femeia a spus: “Voi ajuta bucuroasă. Dar cine sunteţi?” El a răspuns: “Sunt proprietarul”. În mod clar acest om era mai preocupat de propriile lui interese decât de ale altora. Ceea ce făcea el nu era ilegal, dar era greşit. Sub masca slujirii, el se slujea pe sine. Care este motivaţia inimii tale?
Fariseii se rugau, posteau şi dădeau bani săracilor, dar le făceau ca să-i impresioneze pe alţii, Aşa că Domnul Isus a spus în Predica de pe Munte: “Luaţi seama să nu vă îndepliniţi neprihănirea voastră înaintea oamenilor, ca să fiţi văzuţi de ei; altminteri, nu veţi avea răsplată de la Tatăl vostru care este în ceruri … Când vă rugaţi, să nu fiţi ca făţarnicii, cărora le place să se roage stând în picioare în sinagogi şi la colţurile uliţelor, ca să fie văzuţi de oameni” ( Matei 6: 1-5). Apoi Isus a zis: “să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri” (Matei 5:16). Trebuie să-L faci pe Dumnezeu să arate bine – nu pe tine. Verifică-ţi motivaţia inimii; faci cumva un lucru bun dintr-o motivaţie greşită? “Căci Domnul este un Dumnezeu care ştie totul, şi toate faptele sunt cântărite de El”.
ApreciazăApreciază
CE SUNTEM NOI???? Pantofi sau Cravata!!!!!
Doi pantofi mergand pe strada
Incaltati de-al lor stapan
Prin noroaie si zapada
Nu puteau nici cum sa vada
Ce e rau si ce e bun
Cum erau pantofi din fire
S-au mahnit fara temei
Pe cravata cea subtire
Ca sta pusa-n marire
Si ca nu era ca ei
Si isi zisera-ntr-o doara:
“Nici ca mai putem rabda
De cu zori si pana-n seara
Tragem greul sub povara
Si murdari, e bine-asa?
Iar “cucoana”, nu ne place
Sta ca un protop la gat
De lucrat, nimic nu face
Toata ziua tace, tace
Si se plimba, doar atat!”
Dar stapanul lua cuvantul:
“Ce atat necaz si of?
Voi aveti ca sort pamantul
Iar pe ea o bate vantul
Ca-i cravata, nu pantof”
Morala:
Unii cred ca au dreptate
Clevetind pe cel sus-pus
Dar sa stiti ca peste toate
E Stapanul ce socoate
Chiar asa precum a spus:
“Ce atat necaz si of
Voi aveti ca sort pamantul
Iar pe ea o bate vantul
Ca-i cravata, nu-i pantof”
Voi pastrati o pace sfanta
Intre voi c-asa-i frumos
Starea voastra nu Ma-ncanta
Iar pe cel ce se framanta
Am sa-l judec Eu – Hristos.
ApreciazăApreciază
ioan 3;16 Ii multumesc Domnului si tie pentru toate ilustratiile pe care le-ai impartasit cu mine si cu toti cititorii acestu blog. Sunt foarte interesante si pline de invatatura. Dumnezeu sa te binecuvinteze. Azi am publicat prima ilustratie . in viitoarele sambete vor aparea si celelalte puse pe blog. Acum eu vreau sa gasesc sa public cate o ilustratie in fiecare sambata . Sper sa gasesc. Pana la momentul actual am programat cate o ilustratie crestina pentru fiecare prima sambata din luna pana la sfarsitul anului 2014…ele sunt programate si se vor publica. Acum doresc, daca Domnul ma va ajuta sa public cate o ilustratie in fiecare sambata. Eu mai am unele scrise pe care le-am auzit in anumite predici…si sper sa mai fac rost si de altele.
Oricum va multumesc mult pentru toate ilustratiile si DUmnezeusa va binecuvinteze pentru ca ni le-ati impartasit .
Dumnezeu sa fie slavit in toate …Amin!
ApreciazăApreciază
Fii atent si ascultator la cuvint…. Un tip s-a pierdut prin desert si mergea în ratacire pentru circa 2 saptamâni. Într-o zi fierbinte, el vede casa unui misionar. Obosit si slabit, se târaste pâna la casa si se prabuseste pe prag. Misionarul îl gaseste, îl duce în casa, si se îngrijeste de el ca sa-si recapete sanatatea. Simtindu-se mai bine, omul îi cere misionarului sa-i dea directii cum sa ajunga spre cel mai apropiat oras. În drum spre iesire, el vede un cal. Merge înapoi în casa si îi cere misionarului, „Mi-ati putea împrumuta calul dumneavoastra si vi-l dau înapoi când ajung în oras?”
Misionarul spune, „Sigur, dar e ceva special cu privire la acest cal. Trebuie sa-i spuni ‚Slava Domnului’ ca sa-l faci sa mearga si ‚Amin’ ca sa-l faci sa se opreasca”.
Fara sa acorde prea multa atentie la ceea ce i-a spus acesta, omul spune, „Sigur, e în regula”. Asa ca se urca pe cal si spune, „Slava Domnului”, si calul începe sa mearga. Apoi spune „Slava Domnului, slava Domnului”; si calul începe sa mearga la trap. Simtindu-se destul de brav, omul spune, „Slava Domnului, slava Domnului, slava Domnului, slava Domnului, slava Domnului” si calul o ia din loc cu repeziciune.
Curând omul vede ca se apropia de o prapastie si încerca sa faca tot ce-i statea în puteri ca sa opreasca calul. „Ho, stop, brrrrr!!!!” În final îsi aminteste, „Amin!!!”
Calul se opreste la vreo 10 cm de marginea prapastiei. Omul se lasa în spate pe sa si spune usurat, „Slava Domnului”.
ApreciazăApreciază
„Tot aşa şi voi, tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni. Şi toţi în legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu smerenie. Căci «Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har.»” 1 Petru 5.5
Câţiva călători treceau cu autoturismul pe un drum prăfuit în America Centrală, drum care ducea la nesfârşitele lanuri de porumb. Au întâlnit în această singurătate un cal bătrân care mergea pe marginea drumului cu două coşuri de porumb în spate. Călătorii se mirară de acest lucru, dar mai mare le-a fost mirarea când întâlniră imediat după aceea un mânz. Acesta alerga în urma calului bătrân. Mai departe călătorii au zărit ţăranul care culegea porumb. Cu siguranţă, trebuia să fie o legătură între ţăran şi cei doi cai. Călătorii l-au întrebat pe ţăran şi au primit următorul răspuns: „Calul bătrân e încărcat cu porumb şi merge acasă unde soţia mea goleşte coşurile şi calul e trimis din nou înapoi. Mânzul aparţine calului bătrân şi îl urmează totdeauna. El nu poate duce coşuri grele, dar trebuie să înveţe drumul, pentru ca mai târziu să facă el această lucrare.”
Foloseşte ca tânăr creştin orice ocazie de a învăţa de la credincioşii vârstnici, cu mai multă experienţă! Întotdeauna un tânăr poate fi plin de elan, dar fără experienţa celui vârstnic, se pot face multe greşeli.
ApreciazăApreciază
NU LASA FOCUL SA SE STINGA…. În jurul anilor 1770-1780, un om din Carolina de Nord, numit John Morris si-a construit o casa în Rutherfordton. Folosind doua pietre de cremene, el si-a aprins un foc în semineu. Impresionat de felul cum focul a înviorat atmosfera casei, Moris a hotarît sa pastreze acel foc sa arda continu. De aceea cu o deosebita atentie, s-a îngrijit ca focul sa nu se stinga niciodata.
Mai mult decît atît ; atunci cînd a construit o casa noua pentru fiul sau, a luat un carbune din focul din semineul casei sale si a aprins focul si-n noua casa. Mîndri de aceasta realizare, membrii familiei Morris , au hotarît sa pastreze focul aprins din generatie în generatie, în onoarea tatalui si-a bunicului lor.
În anul 1920, din întreaga familie Morris, a mai ramas un singur urmas direct, ce era stra –stra- stra-nepot a lui John Morris, numit William Morris. Acesta era în vîrsta de aproape 80 de ani, nu se casatorise si nici nu avea nici un urmas.
Prin multe încercari William a dorit sa-i determine pe cei ce-i erau rude mai îndepartate sa pastreze traditia familiei si sa nu lase focul sa se stinga . Dar niciunul dintre acestia n-au fost gata sa preia acest angajament. Auzind de framîntarea batrînului, un vecin de-al acestuia l-a vizitat si s-a angajat ca sa pastreze focul sa arda si în generatiile urmatoare.
În anul 1948, la moartea lui William Morris, trecuse deja mai mult de 170 de ani de cînd focul a fost aprins si-a ars continu.
În aceasta vreme si noi suntem chemati sa pastram aprins un foc care a început sa arda cu mai mult de 2000 de ani în urma. Au trecut razboaie, revolutii, iar pe scena lumii au venit si au trecut curente filozofice si miscari religioase ;dar flacara aprinsa de Hristos, nu s-a stins. Aceasta lumina a stralucit continu în întuneric. Acum este rândul tau sa îngrijesti ca aceasta flacara sa nu se stinga. Îti vei împlini aceasta slujire ?
ApreciazăApreciază
DUMNEZEU NU TE LASA SINGUR…. Dupa o mare victorie obtinuta pe Carmel, profetul Ilie a ajuns sa traiasca o adînca stare de depresie. Dupa cum arata relatarea biblica,la muntele Carmel ,Ilie i-a provocat pe proorocii lui Baal la o demonstratie. El a propus ca Dumnezeul care va raspunde trimitînd foc din cer si va mistui jertfa pregatita, acela va fi adevaratul Dumnezeu iar slujitorii lui vor fi considerati adevaratii profeti.
Preotii lui Baal s-au trudit toata ziua, fara a primi nici un raspuns . Au ajuns asa de frustrati încît au început sa-si faca semne în trup taindu-se cu sabii.Dar chiar si atunci cînd sîngele se scurgea siroaie pe trupurile lor, Baal nu le-a dat nici un raspuns.
În vremea în care se aducea jertfa de seara , Ilie a zidit un altar , a sapat un sant în jurul lui si a varsat peste jertfa pregatita 12 vedre de apa. Dupa aceea s-a rugat si a cerut lui Dumnezeu sa trimita foc din cer . Dumnezeu l-a ascultat; si focul care s-a coborît din cer nu numai ca a mistuit jertfa, dar a supt si apa care era în sant. Toti cei prezenti au fost convinsi ca Domnul este Adevaratul Dumnezeu. Dupa aceasta minune, multimea prezenta s-a ridicat cu un singur gînd omorînd pe toti proorocii lui Baal.
Auzind de ceea ce s-a întîmplat acelor prooroci ,sotia împaratului Ahab, Izabela, ce era o fidela închinatoare la Baal, s-a aprins de mînie împotriva lui Ilie.Ea a ordonat arestarea si condamnarea profetului la moarte. Înfricosat de acest ordin, Ilie a cazut paralizat de teama. A parasit muntele si a mers cale de o zi în pustie ca sa se ascunda. Acolo s-a asezat sub un ienupar si dorea sa moara, considerîndu-se învins.
A uitat asa de repede minunea prin care Dumnezeu a coborît foc din cer dovedindu-si puterea si autoritatea. Acum credea ca a ramas singur si fara nici o sansa de scapare din mîinile Izabelei. A trecut asa derepede de la extaz, la disperare !
Nu cumva si trairile inimii tale urmeaza acelasi parcurs ? Îndiferent de situatia în care te afli , Dumnezeu nu te lasa singur. Chiar si atunci cînd ti se pare ca nu mai ai pe nimeni , El este prezent dînd vietii tale smnifiatie si scop , pentru care merita sa traiesti.
ApreciazăApreciază
Struţul, găina şi vulturul
Preot IOSIF TRIFA, din 600 ISTORIOARE RELIGIOASE
Trei păsări zburătoare: struţul, găina, vulturul; dar câtă deosebire este în zborul lor!
Struţul are aripi, dar nu zboară niciodată cu ele pe sus. Le foloseşte numai ca să-şi asprească mersul.
Găina zboară şi ea, dar numai din când în când; şi numai zboruri mici şi scurte. Zboară peste garduri.
Pe când vulturul zboară veşnic la înălţime. Îi place înălţimea cerului. Cu aripile se ridică mereu spre înălţimile cerului.
Aşa sunt şi rugăciunile oamenilor. Sunt oameni, în chipul struţului, care nu folosesc niciodată aripile rugăciunii. Au „aripi“, dar nu „zboară“. Cu aripile rugăciunii nu se ridică niciodată spre cer, spre Dumnezeu. Nu cunosc măreţia desprinderii noastre de pământ prin zborul rugă- ciunii.
Sunt apoi alţii, în chipul găinii, care folosesc din când în când „aripile“ rugăciunii. Fac însă numai „zboruri“ mici şi scurte. Se roagă fără să se desprindă prea mult de „pământ“. Se roagă din obicei, fără să se ridice din lume, fără să iasă din lume.
Cei care se roagă cu adevărat sunt în chipul vulturului. Se roagă cu putere. Când îşi desfac „aripile“, se desprind cu totul de pământ şi se ridică în slăvile cereşti. Le place – ca şi vulturului – măreţia înălţării spre cele cereşti. Cu aripile rugăciunii ies mereu din lume şi se ridică în slăvile unde lumea şi pământul nu ne mai pot urmări.
Aşa te rogi tu? Cum te rogi tu?
ApreciazăApreciază
Lângă moartă s-au aflat patruzeci de chei
Preot IOSIF TRIFA, din 600 ISTORIOARE RELIGIOASE
Mai săptămânile trecute, o doamnă din Bucureşti, din „cea mai bună familie“, şi-a pus capăt vieţii.
În cea mai bună familie era neînţelgere şi nefericire. Raportul poliţiei spunea că lângă moartă s-a aflat revolverul cu care îşi trăsese un glonţ în cap şi patruzeci de chei: cheile de la toate încăperile caselor.
Lipsea însă o cheie, pe care, dacă ar fi avut-o sinucigaşa, n-ar fi apucat calea lui Iuda: lipsea cheia credinţei în Dumnezeu. Dacă ar fi citit în Biblie, ar fi aflat această cheie, pentru că Biblia este o Carte plină de chei sufleteşti, care se potrivesc la orice împrejurări grele din viaţă. Nu este nici o stare sufletească pentru care să nu găseşti în Biblie o cheie potrivită, care îţi aduce mângâiere, întărire şi scăpare. De ar fi avut cheia aceasta, n-ar fi apucat calea pierzării; şi, desigur, nu devenea un „iad“ nici casa în care n-a mai putut sta. Ce folos de chei şi averi dacă nu-i credinţă în Dumnezeu?!
ApreciazăApreciază
Călugărul, oul şi diavolul
Preot IOSIF TRIFA, din 600 ISTORIOARE RELIGIOASE
Cică un călugăr, răzbit odată de foame, căuta cum ar putea să mănânce ceva, în afară de timpul rânduit de mănăstire.
„Ştiu ce voi face – îşi zise el după o vreme. Căuta-voi pe unde se ouă găinile mănăstirii şi voi lua câteva ouă!“
Zis şi făcut.
Dar, după ce aduse ouăle în chilie, un alt necaz: cum era să fiarbă aceste ouă? Căci la bucătărie nu cuteza a se duce cu ele.
„Ştiu ce voi face! – îşi zise călugărul, judecând înde-lung. Lua-voi o lumânare, o voi aprinde şi voi «frige» oul, învârtindu-l la flacăra lumânării.“
Zis şi făcut.
Dar, tocmai pe când „frigea“ oul, dădu buzna peste el stareţul mănăstirii.
– Ce te-ai apucat să faci, fiule? Vai de mine! Ai furat ouă şi te-ai apucat să le fierbi cu lumânarea!
– Iartă-mă, preacuvioase stareţe! – suspină călugărul. Diavolul m-a îndemnat să fac aşa ceva.
Dar, în clipa aceea, apăru diavolul, răspunzând indignat:
– Nu-i adevărat, cuvioase stareţe!… Eu nu l-am îndemnat să facă acest lucru… Mie nici prin gând nu mi-a trecut că ar putea cineva fierbe ouă cu lumânarea… Nu aruncaţi toate în cârca mea!
Şi diavolul se făcu nevăzut.
Într-o carte veche am citit această istorioară. Iar învăţătura din ea e aceasta: diavolul a lăsat în lume şi în suflete sămânţa răului, dar, în iscodirea păcatului, omul de multe ori e mai drac decât dracul.
ApreciazăApreciază
O povestire adevărată
Cu câțiva ani în urmă, un grup de oameni de afaceri mergeau la o convenție regională de vânzări, în Chicago. Le promiseseră soțiilor că se vor întoarce acasă la timp pentru cina de vineri seară. În goana lor, cu biletele și servietele în mână, unul dintre ei a răsturnat din greșeală o masă pe care erau expuse mere. Acesteau s-au împrăștiat de jur împrejur. Fără să se oprească sau să se uite în urmă, ei au reușit să ajungă la timp la avion și să se îmbarce înainte de a se închide ușile.
Cu excepția unuia, care s-a oprit, a respirat profund, și-a ascultat simțămintele și i s-a făcut milă de fata al cărei stand de mere a fost răsturnat. Le-a spus tovarășilor săi să plece fără el, le-a făcut cu mâna și l-a rugat pe unul din ei să o sune pe soția lui când ajunge la destinație și să îi explice cauza întârzierii sale. Apoi sa întors la terminal, acolo unde merele erau împrăștiate pe jos.
Și a fost mulțumit de decizia luată.
Fata de șaisprezece ani era complet oarbă! Plângea încet, lacrimi de frustrare îi curgeau pe obraji, în timp ce neajutorată bâjbâia cautand merele imprastiate pe jos. Lumea trecea nepăsătoare: nimeni nu se oprea, nimănui nu-i păsa de necazul ei.
Omul de afaceri a îngenuncheat lângă ea, a strâns merele, le-a pus înapoi pe masă și a ajutat-o să aranjeze standul. În timpul acesta și-a dat seama că multe dintre mere fuseseră lovite și strivite, și pe acestea le-a pus într-un coș separat.
Când a terminat, a scos portofelul și i-a spus fetei:
-Poftim acești 40 de dolari pentru pagubele pe care ți le-am provocat. Ești OK?
Si ea, cu lacrimi in ochi, dadu din cap afirmativ… iar El a continuat:
-Imi pare rau si Sper că nu ți-am distrus complet ziua.
Si in timp ce omul de afaceri se îndepărta, adolescenta uimită l-a strigat:
-Domnule!
El s-a oprit și a privit în ochii ei orbi… iar ea a continuat:
-Sunteți Isus?
S-a oprit din mers, întrebător. S-a întors spre ea și a spus:
-Nu, nu sunt deloc ca Isus, El este bun, amabil, grijuliu, iubitor și nu ar fi răsturnat niciodată standul tău.
Fata a dat din cap si spuse:
-Vă întreb pentru că m-am rugat ca Isus să mă ajute să strâng merele. El v-a trimis pe dumneavoastră să mă ajutați, deci sunteți ca El – doar El știe cine e dispus să împlinească porunca Sa. Vă mulțumesc că ați ascultat chemarea Lui.
Omul de afaceri s-a îndreptat agale către avion, cu o întrebare care îl măcina pe dinăuntru: „Sunteți Isus?“
Vă confundă lumea cu Isus? Ar trebui, nu? Ar trebui să ne asemănăm atât de mult cu Isus, încât într-o lume oarbă la iubirea, viața și harul Lui, oamenii să nu vadă diferența dintre noi și El.
Dacă pretindem că Îl cunoaștem, ar trebui să trăim, să umblăm și să acționăm așa cum ar face-o El. A-L cunoaște pe El înseamnă mai mult decât a cita versete biblice și a merge la biserică. Înseamnă a trăi Cuvântul Sau în viața de zi cu zi.
ApreciazăApreciază
Cum predica un orb din naştere
Un orb cerşea într-un colţ de stradă. Mai mulţi trecători începură a-l compătimi că nu vedea lumea şi lumina.
– O, nu mă compătimiţi pe mine, răspunse orbul, voi sunteţi mai de compătimit decât mine!
– Cum aşa? întrebară trecătorii miraţi, strângându-se grămadă în jurul lui.
– Apoi, dragii mei, începu orbul, eu ascult ce vorbesc cei care trec pe lângă mine şi aud vorbe ca acestea: „Uite ce frumoasă-i aceea şi aceea!… Uite, tu, soro, ce urâtă-i aceea şi aceea, parcă-i mama pădurii!… Uite cât de rău îi stă pălăria!… Uite la nerodul acela şi acela!… Uite la neroada aceea şi aceea!…Uite pe acela şi acela cum mi-l scoate Iuda în drum!“. Şi aşa mai departe, ascult eu despre ce văd oamenii cu ochii lor. Auzind aceste vorbe mă înfior şi mă întreb: oare pentru asta le-a dat Bunul Dumnezeu vederea ochilor? Oare o astfel de vedere nu-i ea o orbie sufletească mai grozavă decât orbia mea cea trupească?
Voi sunteţi, dragii mei, mai de compătimit decât mine, pentru că voi vă mânjiţi şi vă murdăriţi neîncetat ochii cu fel de fel de privelişti păcătoase, pe când eu îmi păstrez vederea ochilor curată până în clipa în care Îl voi vedea pe Scumpul meu Mântuitor. Eu nu văd nimic până în clipa în care Îl voi vedea pe Domnul. Eu îmi cruţ vederea pentru El.
Trecătorii rămaseră ruşinaţi. Orbul le-a spus un adevăr usturător; un adevăr ce trebuie să usture şi pe mulţi, mulţi dintre creştinii de azi care îşi murdăresc ochii cu fel de fel de privelişti păcătoase.
ApreciazăApreciază